Un nou lot de ambulanțe noi a ajuns la ISU Alba.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,UNIREA" al județului Alba a recepționat un nou lot de ambulanțe noi (modele Tip C și B, 4x4), achiziționate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Astfel, la nivelul ISU Alba au fost recepționate un total de 5 ambulanțe SMURD de tip B2 și 2 ambulanțe Terapie Intensiva Mobilă SMURD de tip C1. Ambulanțele sunt ultra-moderne complet echipate pentru a răspunde tuturor situațiilor medicale de urgență. Această investiție finanțată din fonduri europene nerambursabile are ca scop creșterea capacității de răspuns și îmbunătățirea acordării asistenței medicale de urgență si prim ajutor calificat în întreg județul Alba. Prin aceste noi resurse, calitatea intervențiilor noastre va fi îmbunătățită, contribuind la îmbunătățirea actului medical în pre-spital. Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) nu protejează doar mediul ci investește masiv și în infrastructura vitală de răspuns la urgențe, dovedind că o dezvoltare sustenabilă înseamnă, în primul rând, o comunitate protejată. Info de background: În data de 24.12.2025, Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de coordonator de investiție, a semnat Contractul de finanțare pentru implementarea Investiției 4.
Modernizarea asistenței medicale de urgență din cadrul Componentei 12 - Sănătate, Ținta 534 - Achiziționarea de ambulanțe noi din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investiția este finanțată prin componenta de asistență financiară rambursabilă din cadrul PNRR, având termen de implementare data 31 august 2026. Contractul are o valoare totală de 1.129.717.726,21 lei, din care 933.651.013,40 lei valoarea eligibilă din PNRR și vizează achiziționarea a 1.200 de ambulanțe noi până la 31.08.2026, având ca beneficiar Departamentul pentru Situații de Urgență prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Această reușită este rezultatul unei munci susținute la nivel interinstituțional, în care Departamentul pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Sănătății și al Prim-ministrului României, a reușit să asigure finanțarea integrală a necesarului de ambulanțe la nivel național. În anul 2022 a fost identificată o finanțare pentru achiziția a doar 591 de ambulanțe (470 de tip B și 121 de tip C) prin Programul Dezvoltare Durabilă. Odată cu revizuirea PNRR în 2025, s-a creat oportunitatea de a finanța întreaga investiție printr-un singur program. Astfel, proiectul a fost preluat integral și extins, urmând să fie achiziționate 1.000 de ambulanțe tip B (4x4) și 200 de ambulanțe tip C (4x4), ceea ce va permite înnoirea parcului auto SMURD și SAJ.
Lt. Alexandru CRIȘAN
Purtător de cuvânt ISU Alba

