Accident rutier în loc. Lancrăm

Detașamentul de Pompieri Sebeș intervine în aceste momente pe DN1, în localitatea Lancrăm, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier.  În evenimentul rutier sunt implicate două autoturisme, iar la sosirea forțelor de intervenție s-a constatat că, din fericire, nu există persoane încarcerate. Echipajele medicale evaluează participanții la trafic pentru a stabili dacă este necesară transportarea acestora la o unitate spitalicească.  Pentru gestionarea acestei situații de urgență s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, pompierii militari asigurând totodată toate măsurile specifice necesare la locul producerii accidentului pentru prevenirea oricăror alte riscuri.  Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită, să păstreze o distanță de siguranță corespunzătoare față de vehiculul din față și să respecte regulile de circulație pentru a preveni astfel de evenimente.

Lt. Alexandru CRIȘAN

Purtător de cuvânt ISU Alba

Documente