Caz medical in zonă greu accesibilă, în com. Horea

Secția de Pompieri Câmpeni a intervenit în localitatea Horea pentru a asigura 
transportul medical al unui pacient afat într-o zonă greu accesibilă.


Din cauza gerului și a stratului de zăpadă care acoperea drumul accidentat și 
necurățat pe o distanță de aproximativ 3 kilometri, forțele de intervenție au utilizat o autoșenilată (UTV), pentru a sprijini echipajul SMURD.


Pacientul, o persoană cu membrul inferior amputat ce prezenta o stare generală alterată, a fost preluat de către salvatori și transportat până la locul unde se afla ambulanța SMURD, în vederea transferului către spital.


Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba recomandă 
cetățenilor din zonele montane să solicite ajutor prin numărul unic 112 la 
primele semne de agravare a stării de sănătate, având în vedere că zăpada și 
temperaturile scăzute pot face dificil accesul autospecialelor de intervenție clasice.


Lt. Alexandru CRIȘAN
Purtător de cuvânt ISU Alba

Documente