Incendiu de vegetație uscată pe raza localității Lunca Mureșului
Secția de Pompieri Aiud a intervenit, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Lunca Mureșului, pe raza localității Lunca Mureșului, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată. Pompierii militari și voluntari au acționat prompt pentru limitarea extinderii flăcărilor, asigurarea măsurilor specifice și lichidarea în totalitate a focarelor. În urma incendiului a fost afectată o suprafață de aproximativ 1 hectar de vegetație uscată. Din fericire, în urma acestui eveniment nu au fost înregistrate victime și nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pentru gestionarea acestei misiuni au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU Alba și personal din cadrul SVSU Lunca Mureșului. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba reamintește cetățenilor că utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea vegetației uscate sunt strict interzise și se sancționează contravențional. În condiții de uscăciune și vânt, arderile necontrolate se pot propaga cu repeziciune, punând în pericol terenurile agricole învecinate, bunurile materiale și mediul înconjurător.
Lt. Alexandru CRIȘAN
Purtător de cuvânt ISU Alba
