Incendiu la o casa de locuit in mun. Blaj
Stația de Pompieri Blaj a fost solicitată să intervină în cursul acestei zile pe strada Plopilor, din municipiul Blaj, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. La sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați. Datorită intervenției prompte a salvatorilor, s-a reușit localizarea rapidă a flăcărilor, împiedicând extinderea acestora la restul imobilului. Pentru gestionarea acestei situații de urgență s-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, pompierii militari asigurând totodată măsurile specifice la locul producerii incendiului. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar incendiul a fost stins în totalitate. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba reamintește cetățenilor importanța verificării periodice a coșurilor de fum și a instalațiilor electrice, pentru a preveni incidentele ce pot pune în pericol viața și bunurile.
Lt. Alexandru CRIȘAN
Purtător de cuvânt ISU Alba


