Incendiu la un autocamion pe autostrada A10, km 56
Secția de Pompieri Aiud a intervenit în cursul acestei zile pe autostrada A10, la kilometrul 56 (sensul de mers Cluj-Alba), pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un ansamblu de vehicule. La sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la o platformă care transporta aproximativ 70 de baloți. Pompierii militari au acționat prompt pentru izolarea și lichidarea flăcărilor, reușind să stingă incendiul în totalitate. Din fericire, în urma acestui eveniment nu au fost înregistrate victime. Pentru gestionarea acestei situații de urgență a fost alocată o autospecială de stingere cu apă și spumă, salvatorii asigurând totodată măsurile specifice pentru siguranța traficului în zona afectată. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba recomandă conducătorilor auto să verifice periodic starea tehnică a vehiculelor, în special a sistemelor de frânare și a instalațiilor electrice, și să asigure încărcătura corespunzător pentru a preveni incidentele ce pot apărea în timpul deplasării pe drumurile publice.
Lt. Alexandru CRIȘAN
Purtător de cuvânt ISU Alba

